Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie, cunoscut drept Palatul C.E.C, este o clădire situată în inima Capitalei, pe Calea Victoriei, față în față cu Muzeul de Istorie. Palatul CEC este unul dintre simbolurile arhitecturale ale Micului Paris și a ramas și astăzi un reper pentru identitatea Bucureștiului din toate timpurile.
Arhitectura impunătoare și designul eclectic al clădirii par că vorbesc de la sine despre România din secolul al XIX-lea. Dincolo de impresionanta clădire stă o poveste ascunsă a locului.
În această zonă se afla pe vremuri Biserica Sfântul Ioan cel Mare, care a fost demolată pentru a face loc noii clădiri a Palatului CEC. Aceasta a fost finalizată în anul 1900, iar de atunci CEC-ul a funcționat fără modificări majore.
Biserica Mânăstirii „Sfântul Ioan cel Mare” a fost unul dintre cele mai vechi și mai căutate lăcașe de rugăciune din Țara Românească. Ea a fost ridicată încă din secolul al XVI-lea și a fost realizată din lemn.
În anul 1703, biserica a fost restaurată de Constantin Brâncoveanu și a devenit renumită pentru minunile care se întâmplau pentru cei bolnavi în incinta lăcașului. Din lipsa banilor, biserica a fost dărâmată în anul 1875, iar în 1897 a început construcția clădirii a Palatului C.E.C.
Casa de Depuneri și Consemnațiuni a apărut după ce elitele politice, intelectuale și economice și-au dorit o instituție prin care să poată stabiliza și ordona finanțele statului român, recent format în urma Unirii Principatelor din 1859.
Astfel, CEC-ul ca instituție a fost înființat în anul 1864 printr-o lege inițiată de Alexandru Ioan Cuza. La început a funcționat în diverse imobile, după care în anul 1875 s-a început construirea unui sediu propriu, în locul Bisericii Sfântul Ioan cel Mare. La scurt timp, sediul clădirii a devenit neîncăpător astfel că s-a hotărât realizarea unei clădiri mult mai mari.